Misiune

Colegiul Tehnic „Petru Maior” îşi asumă misiunea de a pregăti specialişti în domeniile electric şi mecanic, informatică şi uman, capabili de a utiliza cunoştinţe ştiinţifice, tehnice şi cultural-umaniste valoroase, de a se integra în procesele tehnologice economice şi social-culturale ale societăţii româneşti şi ale lumii contemporane, cu şanse reale în competiţia pe piaţa muncii şi care să le asigure o educaţie completă, cu avantaje pe termen lung. Principalul nostru obiectiv este acela de a contribui la dezvoltarea economică şi socială a României oferind educaţie şi pregătire profesională de calitate clienţilor noştri (elevi şi societate).

Baza succesului Colegiului Tehnic „Petru Maior” o reprezintă calitatea şi eficienţa serviciilor prestate clienţilor interni şi, drept urmare, prima grijă şi responsabilitate a fiecărui salariat al unităţii, începând cu conducerea acesteia, este calitatea procesului de învaţământ şi a proceselor conexe acestuia, în concordanţă cu principiile Managementului Calităţii Totale. Colegiul Tehnic „Petru Maior” este o unitate şcolară care satisface în principal nevoia de forţă de muncă specializată a unităţilor cu profil tehnic. Acest obiectiv strategic naţional este deosebit de exigent cu resursa umană. Ne vom asigura că necesităţile şi cerinţele clienţilor noştri sunt definite şi că ele sunt în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă. Standardele de pregătire a forţei de muncă implică un nivel foarte ridicat de tehnicitate, un bagaj mare de cunoştinţe generale şi un comportament social adecvat. Pregătirea elevilor impune o strategie superioară, o conlucrare foarte bună a tuturor factorilor: profesori, directori, beneficiari (agenţi economici sau universităţi) şi nu în ultimul rând, o dotare de excepţie. Centrat pe stabilirea unui echilibru între cererea şi oferta educaţională, parteneriatul dintre şcoală şi agenţii economici are un impact semnificativ, din perspectiva dezvoltării personale şi a inserţiei socio-profesionale a viitorilor absolvenţi.

Gama de activităţi de instruire specifice unităţii de învăţământ, în profesie, încearcă să satisfacă standardele generale de calitate pentru exprimarea aşteptărilor comunităţii pe care o deserveşte (cererea socială), aspecte care se reflectă în corelarea ofertei şcolare cu cererea înregistrată pe piaţa muncii, prin asigurarea nivelului de competenţe adecvat noilor tehnologii precum şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare, adaptare şi mobilitate profesională, ca deziderate majore pentru integrarea profesională a absolvenţilor.

         În conjunctura actuală, schimbarea reprezintă singura trăsătură constantă căreia trebuie să i se subordoneze educaţia tinerilor pentru integrarea în viaţa profesională activă.